Funcţionară din Tulcea, prinsă în flagrant luând mită din fonduri europene 

Funcţionară din Tulcea, prinsă în flagrant luând mită din fonduri europene 
Publicat: 05/04/2021, 17:57
Actualizat: 06/04/2021, 14:12

O funcționară din Tulcea a fost prinsă în flagrant de către procurorii DNA. Aceasta a cerut și primit mită 50% din fondurile europene pe care instituția la care lucra trebuia să le acorde unui fermier.

Mită din fondurile europene ale unui fermier

Datele din rechizitoriul procurorilor DNA arată că, la data de 02 aprilie 2021, Irina Manole, șefa Serviciului active fizice și plăți directe de la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Tulcea ar fi primit, printr-un intermediar, suma de 70.000 lei de la o persoană (martor în cauză), beneficiară a unui proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile.

Banii reprezintă jumătate (50%) din banii încasați de la O.J.F.I.R. Tulcea, sub formă de finanțare europeană, de către persoana respectivă (martor), în cadrul Măsurii „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”.

Irina Manole ar fi primit banii pentru „a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, respectiv pentru ‘ajutorul’ acordat martorului la întocmirea, depunerea și aprobarea proiectului finanțat din fonduri europene nerambursabile”, potrivit procurorilor.

Judecătorii Tribunalului Constanța au admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a Irinei Manole, formulată de procurorii anticorupție. În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bărbatul omorât în bătaie de doi tineri de 16 și 20 de ani lângă Parcul...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Rechinul fantomă și Diavolul de mare: Cum arată cele mai noi drone militare subacvatice ale...
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la...
Înfiorător! Ce au găsit medicii în creierul lui Robert F. Kennedy Jr. „Mi-a mâncat o...
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
UNGURII ne dau lecții. Umilință cumplită pentru toată România
Ce se schimbă, de fapt, la actele de stare civilă. Unde se vor face digital
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
Cine este Elena Nechifor, femeia care îl sprijină necondiționat pe Mihai Albu în lupta cu...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Progres uimitor în accelerarea de plasmă! Reușita cercetătorilor din Germania
×